Pentru această rețetă de pate de ciuperci Crimini am ales un tip de ciuperci similare ca formă și dimensiune cu ciupercile comune albe, tip portobello, ciupericle crimini sunt descrise ca fiind o sub varietate a acestora.
Cu o textură mai delicată, o culoare maronie, o aromă mai pronunțată și o pulpă cremoasă, acestea dau un gust delicios pateului vegetal aromatizat.
Se poate prepara și din alt tip de ciuperci, fie ele uscate sau proaspete.
Avantajul acestui pate este că e chiar indicat să îl faci din timp, cu 1-2 zile înainte de a-l servi, fiindcă își intensifică gustul.
Poți sigila pateul cu unt clarificat ca în rețeta de mai jos sau poți să îl lași ca atare.
Rezistă în frigider până la o săptămână.
Merge de minune pe tartine, la micul dejun sau pentru o gustare/aperitiv rapid, dar cred că s–ar potrivi și pe niște paste proaspăt fierte, atunci când nu ai timp să faci un sos mai elaborat.
Alege tot timpul ciuperci ferme și uscate, fără zgârieturi și depozitează-le nespălate în pungi de hârtie, niciodată în plastic, în frigider.
Dacă vrei și tu să pregătești acest pate de ciuperci Crimini găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.
Timp preparare: 40 min
Număr porții: 20 – 25 de tartine
(aprox. 2 vase tip Ramekine)
INGREDIENTE
- 320 g ciuperci portabella sau cremini/crimini
- 250 g unt grăsime 82% (din care 100g pentru sigilat pateul)
- 1 ceapă
- 1 linguriță cimbru uscat
- 1/4 linguriță sare (doar peste vârsta de 1 an)
- 1 legatură de frunze de pătrunjel proaspăt
- 2-3 caței mici de usturoi
MOD DE PREPARARE
PASUL 1
Curăță și taie ciupercile și ceapa mărunt.
Pune 100 ml apă într-o tigaie antiaderentă pe foc.
Adaugă ceapa, las-o 2-3 minute să se înmoaie.
PASUL 2
Adaugă 50 g unt, ciupercile, sarea, cimbrul și usturoiul curățat și zdrobit.
PASUL 3
Lasă totul să se înăbușe timp de 15-20 minute la foc mic.
PASUL 4
Când e gata, așteaptă 5 minute și transferă conținutul în vasul blenderului, alături de 100 g unt tăiat cubulețe și frunzele de pătrunjel tăiate mărunt.
PASUL 5
Mărunțește până obții o pastă fină.
PASUL 6
Toarnă conținutul în vase sau boluri și sigilează cu unt clarificat.
PASUL 7
Pentru a face untul clarificat, pune 100 g unt într-o cratiță mică la foc mic.
PASUL 8
Lasă-l să se topaescă încet, fără a amesteca și fără a mări flacăra.
PASUL 9
Când s-a topit de tot, ia cu ajutorul unei linguri spuma de la suprafața acestuia, lăsând grăsimea galbenă în cratiță.
Nu îți face griji dacă rămâne puțină spumă. O vei strecura ulterior.
PASUL 10
Lasă cratița încă 5 minute să se răcească și strecoară conținutul printr-o sită (în care ai pus o bucată de tifon).
PASUL 11
Toarnă untul clarificat peste pate, pentru a-l sigila.
Acesta își va schimba culoarea odată ce se va solidifica.
SFATURI:
Poți adăuga verdeață, cimbru uscat și/sau nuci.
Dacă ai încercat acestă rețetă de pate de ciuperci Crimini, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.