De când am devenit mamă, am devenit un mic expert în știința gastronomică pentru copii. Cândva eram o persoană normală, acum mai am puțin și devin o enciclopedie culinară pentru bebeluși și un detectiv alimentar pentru copiii mofturoși.
Sfaturi practice
Cum îi convingem pe cei mici să mănânce sănătos, cu ajutorul cărților de activități educative și nu numai (P)
de adminSunt întrebată de foarte multe ori cum am reușit să-l țin pe Alex departe de zahăr până la 4 ani, cum de nu a știut ce e ăla ou de ciocolată cu surprize până la 6 ani și ceva, cum de n-a scăpat și el într-un fast food până acum, cum de nu are carii, cum de mănâncă cu atâta poftă absolut tot ce îi oferim, cum de avem parte de mese liniștite, cum de…
Ești în căutare de soluții pentru purificarea aerului din casă? Și eu! Din ce în ce mai mai mult în ultima vreme, deși, în urmă cu ceva timp, nici nu realizam cât de contaminat este acesta.
Nu e nimic mai rău decât să te aprovizionezi cu o grămadă de legume și fructe proaspete, pentru toată săptămâna, ca apoi să le găsești 3 zile mai târziu fleoșcăite și deshidratate.
Cum te poți machia într-un minut și ce am învățat despre machiaj din Masterclass-ul lui Bobbi Brown (P)
de adminM-am apucat și eu de urmărit cursuri online. Primele au fost de gătit, evident. Apoi, am trecut la a doua pasiune a mea, machiajul, și am urmărit-o pe Bobbi Brown. Am rezonat foarte mult cu ce propovăduiește ea acolo. Cumva, s-a potrivit la fix cu faptul că, în ultima perioadă, am renunțat la produse inutile și că am ales să aplic un minim necesar de machiaj pe față.
Am fost întrebată în ultimele zile dacă pot să vin cu idei de jocuri și activități pentru copii și părinți în autoizolare. Așa că am cerut sfatul specialistului numărul 1 din casa noastră: tati.
20 de idei de gustări sănătoase pentru copii activi- pentru parc, școală, picnic, călătorii și activități sportive (P)
de adminCopilul nostru stă locului doar când doarme. Așa a fost de când s-a născut și e una dintre trăsăturile pe care le ador la el.
Ne-am dat seama încă din primele luni de viața că avem un copil activ, pus pe explorat și pe mișcare. Ca idee, la 3 zile după ce l-am adus de la maternitate, când îl puneam pe burtică, peste zi, deja își ridica capul și-l întorcea de pe o parte pe alta, mânat de curiozitate și de energie.
Copilul nostru a aruncat farfuria cu mâncare pe jos de maxim trei ori. Prima dată a fost din greșeală, a doua oară ca să ne atraga atenția și a treia oară ca să vadă ce se întâmplă cu farfuria și cu mâncarea din ea. N-a avut pasiunea asta sau, poate că, fără să ne dăm seama…