Mai abitir ca în jurul acestor paste cu somon, dovlecel și sos alb nu cred că s-a strâns vreodată familia extinsă. Și cum durează fix 15 minute să le prepar sunt perfecte pentru cinele rapide din timpul săptămânii.
usturoi
Aceste paste cu ton, anșoa, capere și măsline și-au găsit un loc de cinste în meniul nostru săptămânal. La cum se combină aromele între ele, nici nu mă mir. În plus, se prepară în 15 minute ceea ce înseamnă că sunt perfecte pentru un prânz sau o cină rapidă.
Această friptură de porc cu măsline și garnitură de orez și șofran este preferata noastră când vine vorba de rețete din carne de porc. Unde mai pui că, aceeași carne, așa controversată cum este ea printre mame de copii proaspăt diversificați, este preferata celui mic.
Mini omletele la cuptor sunt excelente pentru începutul autodiversificării deoarece sunt ușor de gestionat de cei mici, se pot combina tot soiul de ingrediente astfel încât cel mic să aibă de unde alege și constituie o masă completă. De fapt toată familia…
Această tartă cu spanac, ciuperci și brie am făcut-o din pură întâmplare. Cele trei ingrediente erau singurele rămase prin frigider și m-am gândit că s-ar combina tare bine în interiorul primitor al unei cruste fragede și gustoase. Și tare bine am nimerit!
Friptura de porc la cuptor cu garnitură de cartofi dulci si sos de avocado este una dintre felurile preferate de mâncare…
Aceste turtite cu legume si amaranth la cuptor sunt aromate, pline de nutrienți și merg de minune servite ca atare sau într-o salată crocantă.
Gazpacho, este o supă preparată cu legume (castraveti, ceapă, ardei) și fructe (roșii) crude și servită rece. Cum nu presupune fierbere, e numai bună în zilele toride de vară. Pe cît de rapid se face, pe atât este de gustoasă.