Acestă rețetă de tort rapid din pancakes este un soi de mic dejun pe post de desert. Fac frecvent pancakes la micul dejun și de fiecare dată le suprapun, adăug puțin iaurt și câteva fructe. Într-o zi de sărbătoare la noi în casă, din lipsă de timp, am făcut niște clătite mai mari, le-am asamblat ca de obicei și le-am ridicat la grad de tort.
Ce poti sa-ti doresti mai mult decat o gramada mare de clatite pufoase, alternate cu straturi de crema aromata de iaurt si mascarpone, peste care troneaza o droaie de fructe de padure?
Dacă ai încercat deja rețeta de pancakes cu banane și afine și ți-a plăcut, cu siguranță nu vei da greș nici cu acest tort rapid din pancakes.
Prima dată când l-am preparat a fost acum mai bine de un an, de ziua soțului meu. Pentru că nu am folosit zahăr, l-am îndulcit cu piure de dovleac, în loc de banane (cum era în rețeta inițială).
L-am refăcut de ziua celui mic, acum câteva luni, când a împlinit 3 ani. Nu a fost singurul lui tort. A mai avut două, identice, de “ciocolata” cu afine si zmeura, dar acelea s-au terminat prea repede. Prea repede ca să poată să ceară supliment sau să sufle iar și iar lumânările. Primul a fost devorat de invitații la petrecere, iar cel de-al doilea, câteva zile mai târziu, de colegii de la grădiniță.
Nici macar nu ai nevoie de cuptor ca sa faci acest tort rapid din pancakes!
Pentru că se face din aluat de clătite americane, fiecare “blat” se coace în tigaie. Așa că, în loc să aștepți cu emoții 30-40 de minute să crească un pandișpan în cuptor, faci fiecare foaie rapid, pe aragaz.
Merge de minune dacă ești în criză de timp sau dacă vrei o alternativă mai ușoară a torturilor superelaborate. Pe mine m-a salvat în special atunci când aniversarea nu era în weekend. Nu știu cum este la tine, dar eu una sunt foarte aglomerată în timpul săptămânii.
Dacă vrei și tu să pregătești aceast tort rapid din pancakes, baby-friendly (fara zahar) găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.
Timp preparare: 40 min
Număr porții: 6 felii
Ingrediente
Pentru aluat
- 3 ouă
- 3 lingură cu vârf de făină tip 650 (90 g)
- 130 ml lapte
- 150 g piure de dovleac copt (sau 2 banane foarte coapte, pisate)
- 1 lingură ulei de cocos
- 120 g afine proaspete sau congelate
- optional poti adauga:
– 2 picaturi de ulei esential de lamaie/portocala, pentru un plus de aroma
– 4-5 curmale fara samburi, hidratate/cremoase, pentru un plus de dulceata
– 1 linguriță praf de copt, desi ouale batute spuma tare vor face clatitele suficient de pufoase
Pentru cremă
- 100 g iaurt gras
- 250 g mascarpone sau smântână grasă
- 2 lingurițe miere (opțional și doar peste vârsta de 1-2 an)
- 1 lingură zeamă de lămâie sau portocală
- păstaie vanilie
Pentru decor
- zmeură, mure, afine, căpșuni sau alte fructe de sezon
Mod de preparare
PASUL 1
Începe prin a separa gălbenușurile de albușuri. Bate albușurile spumă cu ajutorul unui mixer cu bol.
PASUL 2
Toarnă peste gălbenușuri făina, praful de copt (opțional) și laptele și amestecă până obții un aluat semivârtos.
PASUL 3
Într-un bol separat, pisează dovleacul sau banana cu ajutorul unei furculițe și adaugă uleiul de cocos.
PASUL 4
Încorporează albușurile în aluat, amestecând ușor cu o spatulă din silicon. Toarnă peste el piureul de dovleac/ banană și afinele și amestecă ușor, cu mișcări lente de jos în sus, pentru a păstra compoziția cât mai aerată.
PASUL 5
Încinge o tigaie antiaderentă și toarnă câte o lingură de aluat în tigaie pentru a face clătite cu diamentrul de 15-20 cm. Coace-le timp de 2-3 min la foc mic spre mediu pe fiecare parte, până când se rumenesc ușor.
PASUL 6
În timp ce se coc clătitele, poți face crema. Nu trebuie decât să amesteci într-un bol, cu ajutorul unei spatule, toate ingredientele, până se omogenizează.
PASUL 7
Când sunt gata pancakes-urile, așteaptă să se răcească, așează-le pe un platou, pune peste fiecare un strat de cremă, înainte de a suprapune următoarea clătită. Peste ultima întinde crema și ornează cu fructe.
Dacă ai încercat acestă rețetă de tort rapid de pancakes (fara zahar), m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.
3 comentarii
De cand am descoperit aceasta varianta de tort, o fac cu fiecare ocazie de bucurie. Usor, aspectuos si gustos. Pentru o familie cu copii mici si timp putin, perfect.
Multumesc Ioana! Ce frumos l-ai descris!