Aceste turtite cu legume si amaranth la cuptor sunt aromate, pline de nutrienți și merg de minune servite ca atare sau într-o salată crocantă. Reteta de mai jos are și o poveste a ei…
Știi cum este să ai pe raftul din cămara sau din frigider câte un ingredient minune și să n-ai habar ce să faci cu el?
Ei bine, acum câteva zile, am lansat o provocare pe pagina de facebook Mamamag. Am rugat cititorii blogului să imi spună care este acel ingredient în cazul lor. Spuneam că am să încerc să-l folosesc în următoarele rețete ce le voi publica pe blog.
Au fost foarte multe răspunsuri. De la gutui, sparanghel, fasole mung și năut până la mei și bulgur, dar ingredientul cel mai des menționat a fost amaranth-ul. Prin urmare, am ales să fie primul pe care îl utilizez.
Pentru că bătea vântul prin cămara și frigiderul nostru, ca să mă aprovizionez, am dat o fugă până la magazinul meu preferat când vine vorba de ingrediente certificate bio, Natura lui Kapi.
Îmi place că au absolut tot ce imi doresc și dacă nu, se poate comanda. În plus, de fiecare dată când ajung la ei, aflu o grămadă de lucruri noi și utile despre ceea ce inseamna un produs ecologic. Așa se face că sunt din ce în ce mai hotărâtă să folosesc astfel de produse în alimentația noastră. Mi se pare un adevărat câștig pentru sănătate. Prin urmare, așa cum se poate vedea mai jos, mi-am umplut coșul cu de toate.
Ca si quinoa, amaranth-ul face parte din categoria pseudo-cerealelor pline de proteine și a fost folosit cu precădere de azteci și mayași. Acesta nu conține gluten și este o sursă bună de proteine, fibre, mangan, magneziu, fosfor și fier, reglează sistemul digestiv, întărește organismul și reduce riscul fracturilor osoase.
Este prima dată când gătesc cu amaranth!
Nu știu de ce am amânat atât să gătesc cu amaranth. Îmi plac mult pseudo-cerealele și am încercat deja o serie de rețete cu quinoa, cum ar fi budinca du quinoa și pere sau brioșe cu quinoa curcan si ciuperci sau brioșe cu quinoa curcan si ciuperci.
Când vine vorba de amaranth, mă așteptam ca, o dată fiert, să fie aerat și pufos ca și quinoa. În schimb are o consistență densă și lipicioasă și un gust ce aduce ușor a malț și nucă. Eram foarte hotărâtă să găsesc o variantă de a-l pune în valoare.
Forma, textura și conținutul acestor turtițe cu legume și amaranth la cuptor sunt ideale pentru bebeluși și copii mai mari. Pentru un plus de savoare am adăugat și praf de curry dulce, preferatul meu în lunile reci de toamnă și iarnă.
M-a încântat textura similară cu cea a macului. Bobițele de amaranth pocnesc în gură ușor, de fiecare dată când îl mesteci. Învelișul lor exterior se înmoaie la fierbere dar nu de tot, așa că la fiecare îmbucătură am fost plăcut surprinsă de textura lui. Fiert și răcit, amaranthul poate fi adăugat în tot felul de preparate sărate sau dulci. Eu am ales să îl înglobez în ceva “sărat”, și anume în niște turtițe.
Timp preparare:
30 min
Timp coacere:
30 – 35 min
Număr porții:
15 turtițe
Dimensiune vas:
tava metalică de la cuptor
Ingrediente:
- 100 g amaranth bio (250 g fiert)
- 1 ou ecologic *
- 1 ceapă bio *
- 1 morcov bio *
- ½ dovlecel bio * (sau 1 dovlecel mic) *
- 3 căței de usturoi bio
- 1 linguriță de zeamă de lămâie bio *
- 1 linguriță curry bio
- 100 g parmezan răzuit (doar peste vârsta de 1 an)
- 100 g pesmet bio sau pâine fără sare făcută în casă
- 1 legătură pătrunjel
Note:
* Aceste ingrediente nu se găsesc pe site dar le poți găsi în magazinul Natura lui Kapi de pe Mihai Bravu, nr.140, București
Mod de preparare
PASUL 1
Pune amaranth-ul la fiert la foc mic, în 300 ml apă clocotită pentru 20 min. Amaranth-ul nu absoarabe tot lichidul, nici nu devine aerat și pufos. În schimb are o consistență lipicioasă și groasă, datorită amidonului conținut de micile bobițe. După ce a fiert, lasă-l la răcit.
PASUL 2
Curăță toate legumele și taie mărunt ceapa și usturoiul. Răzuiește dovelecelul și morcovul. Stoarce excesul de lichid din dovlecel. Pune toate legumele într-un bol, alături de ou, amaranth, curry și zeama de lămâie și amestecă.
PASUL 3
Dacă nu vrei sau nu ai pesmet din comerț, îl poți face în casă. Nu trebuie decât să prăjești 2-3 felii de pâine și să le mărunțești cu un tocător electric. Apoi, combină pesmetul, parmezanul și frunzele de pătrunjel mărunțit într-un bol.
PASUL 4
Formează bile cu diametrul de 2-3 cm, tăvălește-le prin mixul de pesmet și așează-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. presează fiecare blă în parte până obții niște turtițe.
PASUL 5
Coace-le la 180 grade timp de 30-35 min sau până se rumenesc. În ultimele 10 minute poți porni ventilația superioară a cuptorului pentru 5 minute și pe cea inferiară pentru încă 5 minute. Servește-le calde sau reci alături de un sos de iaurt și salată.
Dacă ai încercat această rețetă de turtite cu legume si amaranth la cuptor, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook si follow celor de Pinterest și Instagram.
În cazul în care vrei să cumperi ingrediente bio certificate, poți să le achiziționezi de pe pe siteul magazinului Natura lui Kapi sau direct din magazinul de pe Mihai Bravu, nr. 140, București.
6 comentarii
Super rețeta!Ne-a plăcut foarte mult.
Multumesc Rauluca! Tare ma bucur! 😉
Ați hidratat amaranth-ul înainte de fierbere? Mulțumesc
Nu, nu l-am hidratat.
Buna rețeta!
In sfârşit am găsit o combinație in care oribilitatea de amarath a devenit comestibila.
Eram sigura ca o sa-l arunc dat fiind faptul ca am incercat sa-l fac si in varianta cu fructe si in varianta cu legume călite.
Nu numai ca bebe l-a refuzat dar am avut si noi, adulții, mai probleme in a-l consuma.
Deci trăiască turtițele de amarath! 😀
Picii au devorat turtitele. In loc de parmezan am folosit fulgi de drojdie inactiva separat pentru cea mica de 8 luni si au fost incredibil de gustoase chiar si asa. Multumesc!