Am decis să fac această listă cu producătorii locali de alimente de la care ne aprovizionăm în autoizolare, după ce am văzut cum marile lanțuri de magazine nu mai fac față livrărilor. Ba mai mult, unele produse nu se mai găsesc defel. Ieri am încercat să comand legume proaspete (salată, ridichi, ceapă) și ouă de la supermarket, iar curierul a venit fără ele. Stocurile erau epuizate.
În tot acest timp aflu de producători români de legume și fructe (crescute natural sau certificate bio), lactate, carne, ouă, care rămân cu produsele nevândute.
Așa că m-am gândit ca ar fi bine să ne reorientăm spre aceștia din urmă, când ne facem aprovizionarea. Cumpărând de la ei, evităm consumul de produse din afara țării (care vor veni din ce în ce mai greu) și susținem fermele autohtone, care vor avea cel mai mult de suferit în perioada următoare. Dacă facem lucrurile chibzuit, avem șanse să ieșim cu toții mai bine din stuația asta.
Izolarea nu înseamnă să mănânci doar conserve și mâncare preparată termic. Recoltate, livrate, curățate șă păstrate corect, legumele și fructele proaspete pot face parte în continuare din mesele noastre zilnice.
Până să ne blocheze pandemia de COVID-19 în case, sursa mea de legume, fructe, carne și ouă de calitate erau părinții mei și rudele unor prieteni ce au gospodarie la țară. De când cu autoizolarea, trebuie musai să găsesc alte surse de alimente sănătoase.
Apoi mai sunt și mame cu bebeluși în prag de diversificare / autodiversificare. E important să aibă un start corect, cu alimente sănătoase și nutritive.
În sprijinul unei vieți sănătoase și echilibrate și al agricultorilor români, am făcut o listă mai jos cu producători sau furnizori de produse alimentare autohtone. Criteriul principal a fost capacitatea lor de a asigura livrarea la domiciliu. O parte au sistat temporar acest serviciu. Dacă mai știți și altii, vă rog să-mi lăsați contactul lor în comentariile de sub articol.
Deocamdată lista este valabilă doar pentru BUCUREȘTI și rămâne deschisă pe timp neliminat. De asemenea o pot extinde și pentru celelalte orașe din țară.
Folositi-vă de ea la maxim și haideți să o extindem împreună pentru a susține produsele românești de calitate !
Dați click pe numele producătorului/furnizorului sau pe poză pentru a-i accesa site-ul și a afla mai multe detalii de ultimă oră.
LISTĂ PRODUCATORI – BUCUREȘTI
Ferma ecologică Nasul roșu se ghidează după principiul “from farm to table”. Noi am colaborat cu ei atunci când am organizat primul atelier de nutriție și gătit. Am preparat atunci o salată delicioasă cu un mix de frunze cu gust natural. Acum livrează prin Glovo. Conform site, la ora asta se pot comanda:
Au așa:
- morcovi,
- sfeclă
- rădăcinoase – țelină, pătrunjel, păstârnac
- mere
- salată
- ceapă
- usturoi
- ridichi
Livrează luni, marți și miercuri, prin GLS curier. Coletul ajunge în 24-48 h, iar costul unui pachet variază în funcție de numărul de kg, dar în principiu este 30-35 ron. Detalii aici.
Produc legume și verdețuri în localitatea Petrești din județul Dâmbovița și distribuiie în această perioadă, la domiciliul, COȘUL DE VERDEȚURI care include: salată verde, spanac, ceapă verde, pătrunjel, mărar, usturoi verde, ridichii. Sunt singurele legume pe care le producem în această perioadă.
Coșul de 60 ron include:
- 2 kg spanac
- 4 salate verzi
- 5 legături de ceapă verde
- 2 legături de usturoi verde
- 2 legături de pătrunjel
- 2 legături de mărar
- 6 legături de ridichii
Legumele sunt recoltate dimineața și se pot folosi o întreagă săptămână. Plata se face în numerar la livrare.
Pentru comenzi in localitatile limitrofe, livrarea se face a doua zi, in urma comenzii.
Strângem comenzi pentru ziua de vineri cu livrare în București.
Pentru detalii și comenzi – mesaj privat pe pagina de facebook.
La aceasă oră livrează lădițe ce conțin:
- 2 salate verzi
- 3 legaturi ceapa verde
- legături ridichi.
Prețul este 25 ron. Pentru a comanda trebuie sa trimiteți un sms la 0745886090 cu numele si adresa la care doriți livrarea. Pentru a rămâne la curent cu eventualele schimbări acesaați pagina de facebook Gusturi de altădată.
Livrează în București, Pitești – legume de sezon. Având în vedere situația actuală, se livrează la domiciliu, o dată pe săptămână, pachete în valoare de minim 50 de lei.
Legumele se culeg din gradina proprie, județul Dolj, sâmbată seara sau duminică dimineața. Vor fi FRESH și sănătoase!!! 100% NATURAL!!!
Pachetul de 50 de lei conține:
- 35 bucăți ridichi
- 35 fire ceapă verde
- 10 fire usturoi verde
- 5 legături de verdeață (mărar, pătrunjel, leuștean)
Extra, la cerere, prețurile sunt:
- 2 ron/legatura – (3-4 bucăți pe legatura în funcție de dimensiuni pentru ridichi, ceapă, usturoi)
- 10 ron /kg spanac
- 2 ron/legătura de verdeață (pătrunjel, mărar, leuștean, lobodă)
Mai multe detalii găsiți aici.
- sună înainte cu 20 minute să ajungă la destinație
- revin cu apel când sunt la ușă, unde lasă sacoșa cu produsele comandate
- ieșiți si ridicați comanda. Plata se face în contul lor, în ziua livrării, după ce confirmă suma finală; veți primi un mesaj contul și suma finală exact când se pleacă de la fermă. Accesați pagina lor de facebook pentru detalii suplimentare.
Căpșunele produse de ei se găsesc în principiu Mega Image, dar pot livra, la o scară mai mică și la domiciliu. Am vorbit direct cu cei de acolo și le culeg după Paște anul ăsta. Mai multe detalii găsiți aici.
Livrează prin curier la puncte fixe.
Ferma ecologică Biodumbrava și-a propus să cultive legume bio. Acestea pot fi consumate de copii, sugari care încep diversificarea/autodiversificarea sau de cei care-și doresc o alimentație sănătoasă, persoanele care au diferite boli degenerative. Ferma promovează și o gamă largă de legume din soiuri românești la cele mai înalte standarde bio. Grație acestor eforturi, ferma a fost premiată în noiembrie 2013, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei „Celebrating Life”, la categoria nutriție echilibrată de revista „Ce se întamplă doctore?„. Mai multe detalii găsiți aici.
Au pachete gata făcute care conțin o selecție de legume, fructe, salate, microplante, verdețuri și plante aromatice, pe care le pot aduce la voi acasă în condiții de maximă siguranță. Comandați doar cât vă trebuie, pentru maximum o săptămână. Vor să ajute cât mai mulți oameni și să folosească cât mai eficient logistica pe care au pus-o în slujba comunității. Ultima zi de livrare este vineri – dacă doriți legume și fructe proaspete peste weekend trebuie să faceți comanda până cel mai târziu vineri, la ora 4 dimineața. mai multe detalii găsiți aici.
- spanac
- salata
- rucola
- ceapa verde
- usturoi verde.
Consultați și pagina lor de facebook, pentru detalii.
În acest moment am văzut că ar avea:salata
- ceapă
- ridichi
- verdeță
Livrează la domiciuliu. Detalii găsiți pe pagina de facebook.
Earth Food livrează la domiciliul, în zilele de joi și vineri, legume si fructe românești de sezon. Pentru a primi oferta lor (produse si prețuri) și pentru a comanda trebuie să le scrieți pe mail la: bioearthfood@gmail.com
Au lactate, carne de pasăre, ouă, miere, produse de carmangerie. Livrează în toate sectoarele din București. Consultați programul lor de livrări și pagina de facebook pentru detalii.
RealFoods livrează acasă produse bio, naturale si proaspete, direct de la producători mici și ferme de familie din toată țara, dar nu numai… Căută în permanență producători pasionați de ceea ce fac și lucrează direct cu ei pentru a oferi produse care de cea mai bună calitate. Încrederea este foarte importantă atunci când e vorba de un magazin online.
Mai multe detalii gasiți pe site-ul lor.
Se autodenumesc prăvălie cu alimente naturale:
- brânzeturi tradiționale
- pui de țară
- produse traditionale din carne
- legume de țara
- pâine cu maia
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook Casa cu gemene.
Livrează unt de arahide 100% natural, produs în Romania, fără zahăr, sare, fără conservanți, fără alte uleiuri ori grăsimi hidrogenate. Din arahide coapte și atât. Untul de arahide Sunday Bites este o sursă bogată de proteine, grăsimi sănătoase, vitamine, minerale și fibre și este combinația ideală între nutritiv și delicios.
Produc untul în două versiuni, amândouă la fel de savuroase:
- untul de arahide fin are o textură cremoasă și este extrem de ușor de întins pe pâine și nu numai,
- untul crocant conține mici bucățele de arahide coapte, care fac cranț-cranț.
Untul vine în borcane de sticlă, de 270 de grame și 360 de grame, cu sigiliu extern și au un termen de valabilitate de 6 luni de la data producției, păstrate la frigider după deschidere.
Povestea lor este una deosebită. MamaPan oferă locuri de muncă mamelor singure sau a celor care au mai mult de doi copii în întreținere și se află în situații dificile de viată.
Zilele astea livrează acasă pâine cu maia și produse de patiserie artizanală, la comenzi de minim 50 de ron.
Comenzile se preiau zilnic până la ora 20:00, pregătesc produsele a doua zi și livrează a treia zi.
Deoarece folosesc maia naturală și nu drojdie industrială, iar procesul manual de pregătire este unul îndelungat, rezultatul constă în pâine și produse de patiserie artizanală ca odinioară, gustoase și sănătoase!
Mai multe detalii pe pagina de facebook Mamapan.
Pâine cu maia (artizanală, crescută în coșuri de răchită și coaptă pe vatră, la foc de lemne):
- albă cu cartofi (cartofi, nu fulgi sau prafuri!) – 12lei/pâine de 1000g
- intermediară (faină albă 70%, faina neagra 30%) – 10lei/pâine de 1000g
- neagră (faină neagră 100%) – 10lei/pâine de 1000g
Toate produsele sunt realizate artizanal, conțin miere naturală certificată și nu au fost anterior congelate. Nu conțin conservanți sau aditivi.
Se recomandă păstrarea în ambalajul original și se consumă în maximum 72h de la data producerii.
Livrare luni si vineri, dupa ora 14.00, la usa ta.
Comenzi pe whatsapp 0722579102, în limita cantitatii disponibile.
Comenzile se fac până duminică, pentru livrarea de luni și până joi, pentru livrarea de vineri.
Livrează și în Câmpulung muscel!
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook Dieter’s Brea
Au produse pregătite artizanal, atent și cu multă pasine. Laptele și carnea sunt de la animale crescute în libertarte. Mai găsiți la ei miere, zacuscă și murături. Au și legume de sezon. Consulați și pagina lor de facebook pentru a afla ultimele detalii legate de livrări și stocuri.
Avem un vis, pentru copiii noștri și ai voștri, pentru noi și pentru voi.
Să facem o marcă de succes dintr-un produs Românesc de succes.
Așa am creat Aurum Noble Honey – Romanian Treasure.
Miere pură Românească și produse pe bază de miere, din ingrediente 100% naturale, selectată de specialiștii noștri, pe baza unor criterii stricte de calitate și igienă.
Tehnologia folosită este automatizată, astfel încât permite ca procesul de omogenizare și îmbuteliere să fie perfect controlat, produsul final păstrând întreaga bogătie pe care harnicele albine ne-o daruiesc.
Laboratorul de analize propriu asigură atât igiena și securitatea alimentară, cât și menținerea proprietăților nutritive ale produselor Aurum.
Într-o lume în care este din ce în ce mai greu să mănânci curat și sănătos, noi am făcut o promisiune. Și o vom ține.
Promisiunea este că vom crea produse 100% naturale, din miere Românească și ingrediente de calitate, în combinații ideale, pentru corp și minte. Consulați și pagina de facebook pentru a afla mai multe detalii.
La Ferma din Curte găsești produse naturale, mereu proaspete, perfecte pentru consumul zilnic. Păsările lor nu cunosc gustul chimicalelor, zburdă libere în curte și se bucură de apa proaspată în permanență. Celelalte preparate pe care le găsești la ei, precum mierea naturală, dulceața naturală sau cașcavalul natural sunt realizate după retete autentice, păstrate cu răbdare de bunicile noastre.
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook Ferma din curte.
Manufactura de brînză prelucrează laptele din ferma proprie, lapte produs pentru gust, nu pentru cantitate. Primăvara / vara văcuțele bălțate și-o petrec în libertate, pe pășune, producând lapte doar din ierburi și mirodenii!
Iarna primesc furaje naturale produse în ferma: fân, lucernă, sfeclă furajeră și obroc. Calitatea brânzei este direct proporțională cu furajarea văcuțelor, igiena în timpul mulsului, calitatea laptelui și cu pasiunea cu care produc și îngrijesc brânzele maturate.
Au o grămadă de sortimente de brânză maturată. printre ele se numără :
- brânză maturată naturală
- brânză maturată cu piper verde
- brânză maturatăcu busuioc bio
- brânză maturatăcu leură bio
- brânză maturată cu ardei iute
- brânză maturatăcu chimen bio
Comenzile se fac completând formularul lor online, de aici. Transportul se va efectua pri intermediul societății Fan Courier. Plățile se pot face și online.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul Manufactura de brânză sau pe pagina lor de facebook.
- luni-vineri: 08:00-17:30
- sâmbătă: 08:00- 16:00.
Livrează în București, sectoarele 1, 5 și 6 în zilele de marti si joi, sectoarele 2, 3 și 4 in zilele de miercuri si vineri.
Livrează în Pitești luni și joi. Plățile se fac online. Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook
Băleni Sârbi, județul Dâmbovița. Numele satului are o istorie desăvârșită, fiind locuită de o cumunitate de bulgari cu ocupația principală agricultura. Că sunt români, etnici bulgari sau sârbi, mai toată suflarea satului muncește sute de hectare de pământ. Legumele de Băleni pot fi un brand în sine, zona fiind foarte cunoscută în Muntenia pentru calitatea legumelor.
LISTĂ PRODUCATORI – IAȘI
Pâine:
- cu tarâță
- integrală
- cu Porumb
- neagră
- alba
- cu cartof
Mai au: Colaci din piine, Cozonac pentru sarbatorile de pasti 1kg, Pasca 1kg,Placinte cu brânza dulce, brânză cu mărar, cartofi, varza, bostan, mere, prune uscate.
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook.
Dacă mai cunoști și alți producătorii locali de alimente autohtone, m-aș bucura să îmi lași contactul lor într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.
9 comentarii
Multumim!!!!
Producatori si resurse livrabile in judetul Suceava gasim?
[…] PRODUCĂTORII LOCALI DE ALIMENTE DE LA CARE NE APROVIZIONĂM ÎN AUTOIZOLARE […]
http://manufacturadebranza.ro/
[…] => Să stăm cât mai mult acasă (adică să evităm și mersul la cumpărături, probabil voi apela la lista asta de producători locali de fructe și legume) […]
[…] Sursa: Mamamag […]
Buna ziua, multumim mult pentru recomandări. Vreau si eu sa va recomand o brutarie: pania.ro. Paine artizanală cu maia si produse de patiserie absolut de-li-cioa-se! Livrare la domiciliu, evident. Toate cele bune, stay safe. #totulvafibine
[…] putem ajuta în această perioadă încercând să nw aprovizionăm pe cât posibil local. Aveți pe mamamag.ro o listă extrem de lungă de producători care livrează, în special pe […]
[…] 3. mamamag.ro este un site unde sunt adunați, într-una dintre rubrici, prducători locali din jurul Bucureștiului, de la care ne putem aproviziona în autoizolare: de la Ferma Nasul Roșu (care livrează prin Glovo) la Grădina de pe Vale – Isalnița, de la Ferma Ecologică Biodumbrava la Ferma Bauer sau Las’ Căpșuni, ori Caralact și multe altele. […]
Buna ziua,
Numele meu este Catalin Dragomir si sunt fondator YUUM.
Sunt un mic producator de dulceturi, gemuri, zacusca, etc din Prahova si as dorii daca se poate sa colaboram Va multumesc anticipat si va asigur de cele mai bune intentii Catalin Dragomir.
Ma gasiti aici: https://www.facebook.com/ExageratdeYuum