Friptura de miel la cuptor este nelipsită de pe masa noastră de Paște. Copiii, chiar după vârsta de 6 luni, se bucură de ea cot la cot cu adulții.
Consumul de carne de miel este recomandat celor mici deoarece aceasta conține fier, mangan, seleniu, zinc și grăsimi nesaturate (în proporție de 50% din cantitatea totală).
În cazul nostru, friptura de miel pentru Paște e specialitatea tatălui meu. El se ocupă de la bun început de tot ce implică pregătirea ei. Procură carnea de la un producător local de încredere. Mama o tranșează și o porționează, cu două zile înainte de Paste, îi pregătește toate mirodeniile, iar tata o asezonează cum crede de cuviintă. Carnea e lăsată la marinat timp de câteva ore, în dimineața în care urmează să fie preparată sau chiar peste noapte. După- amiază e pusă în cuptor, la foc mic (160 de grade C fara ventilator), timp de 2-3 ore. Trebuie păzită și verificată din timp în timp. Până seara când ne întoarcem de la Înviere e numai bună de servit.
Dacă vrei și tu să pregătești această friptură de miel la cuptor, găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.
Citește si Meniu baby-friendly pentru Paste (VIDEO inclus).
Timp preparare:
30 min
Timp coacere:
2 – 3 ore
Număr porții:
6 persoane
Dimensiune vas:
21 x 35 cm
Ingrediente:
- pulpă miel (aprox. 1,5-2 kg)
- 20 cartofi noi
- 1 conopidă mică
- 2 morcovi
- 1 ardei gras galben
- 1 lingură rozmarin uscat
- 1 lingură cimbru uscat
- 1 lingură mentă uscată
- zeama de la 1/2 lămâie
- 2-3 linguri ulei vegetal
- 1/2 linguriță boia
- sare (doar peste vârsta de 1 an)
Mod de preparare
PASUL 1
Spală pulpa de miel, tamponeaz-o cu un prosop de hârtie, apoi presară peste ea toate condimentele, toarnă ulei și zeamă de lămâie. Las-o la marinat, peste noapte în frigider.
PASUL 2
Spală, curăță și taie toate legumele. Pune-le pe toate (cu exceptia conopidei) pe fundul vasului termorezistent, așează pulpa peste ele și pune tava în cuptor, la 160 de grade, timp de 2 ore. adaugă conopida și mai lasă totul în cuptor 30-60 minute sau până devine carnea fragedă și se desprinde ușor.
Dacă ai încercat acestă rețetă de friptură de miel la cuptor, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.