Află cum poți pregăti spanacul inspirându-te din cele 10 rețete cu spanac pentru bebeluși, copii și întreaga familie. Printre ele se numără pastele, brioșele, tartele sau clătitele de tot felul.
Îți vine să crezi sau nu, spanacul face parte din aceeași familie cu sfecla și… quinoa.
Spanacul este o sursă bună de:
- vitamina A
- vitamina K
- folați
- fier
- calciu
- zinc
- fibre
- magneziu
- în plus, se pare că previne constipația.
Dintre toate, fierul și zincul sunt nutrienți importanți pentru bebeluși. Fierul este vital pentru dezvoltarea creierului și a globulelor roșii din sânge. Zincul este necesar pentru un sistem imunitar sănătos, în procesele de vindecare și de dezvoltare a țesuturilor.
Așa cum se vede și în rețetele de mai jos, spanacul se potriveste cu brânza (dulce sau sărată), parmezanul, untul, ouăle, usturoiul, nucșoara, roșiile și pastele de tot felul.
De fapt, spanacului îi șade cel mai bine în compania ingredientelor ce conțin vitamina C, deoarece aceasta ajută la fixarea fierului. De aceea, cel mai des îl combin cu roșii sau sos de roșii.
În oricare din rețetele de mai jos, în loc de spanac, poți folosi urzici, lobodă sau leurdă.
Dacă vrei să te bucuri la maxim de calitățile spanacului, cel mai bine ar fi să-l consumi atunci când este sezonul lui, începând cu luna martie și până în luna iunie.
Despre spanac, numai de bine am de zis.
Bazându-mă pe recomandările oficiale (OMS și NHS), am introdus spanacul în alimentația bebelușului de la începutul autodiversificării.
Știu că e un fel de bau-bau printre mame. Se feresc să-l folosească în preparatele pentru cei mici pe motiv că ar conține prea mulți oxalați și nitrați. Conform datelor oficiale, aceștia reprezintă un risc doar dacă sunt introduși în alimentația bebelușilor înainte de a împlini 6 luni. Ca să nu mai zic că toate legumele conțin aceste substanțe, într-o proporție mai mică sau mai mare.
Adevărul este că, atâta timp cât este consumat cu măsură (nu zilnic), ca parte a unei alimentații echilibrate, nu există riscuri.
Cum aleg și păstrez spanacul
Atunci când culeg sau cumpăr spanac, sunt atentă la frunzele lui, care trebuie să fie de un verde mediu spre închis, fără urme de alterare.
Dacă este proaspăt îl depozitez în frigider, fie în pungi închise etanș, fie în recipiente închise ermetic, fără a-l îndesa prea tare. În felul acesta rezistă timp de 4 zile.
Nu-l spăl înainte fiindcă se alterează mai repede, ci doar în momentul în care vreau să-l gătesc.
În general sursa mea numărul 1 de spanac proaspăt este grădina părinților mei. Săptămâna trecută însă, mi-a adus o prietenă o grămadă de la bunica ei. Era abia cules, crănțos, fraged, numai bun de mâncat. Sigur, nu aveam cum să-l folosesc pe tot în preparate imediat.
În cazul acesta, spăl o bună parte în 2-3 ape, îl las să se zvânte pe un prosop de bucătărie și îl pun în caserole închise etanș la congelator, unde rezistă 10-12 luni. Îmi va prinde bine în perioada următoare. Trebuie doar să scot câte o caserolă, să îl mărunțesc imediat așa congelat cum este și să-l arunc în oală sau tigaie.
Dacă vrei să încerci și tu una dintre cele 10 rețete cu spanac pentru bebeluși, copii și întreaga familie, nu trebuie decât să dai click pe denumirea lor sau pe poze și vei găsi lista de ingrediente și pașii pe care trebuie să îi urmezi.
10 REȚETE CU SPANAC
1. Brioșe cu spanac și brânză de capră
Sunt ideale pentru începutul autodiversificării. Se pot lua ușor la pachet, în parc, la picnicuri, în drumeții și călătorii. Din experiența mea, datorită formei și texturii lor, bebe le poate gestiona foarte bine.
2. Clătite umplute cu spanac și riccota la cuptor
… sau cum se pot recicla câteva clătite. Atunci când ne rămân clătite de seara trecută în frigider și vreau să le valorific, le umplu cu spanac și ricotta și le pun la cuptor cu puțin sos de roșii.
Sunt delicioase pentru un prânz sau o cină rapidă.
Desigur, clătitele se pot face din start exclusiv pentru rețeta aceasta.
3. Trigoane cu spanac și brânză
O prietenă mi-a spus într-o zi că, până să-i prepare copilului trigoanele astea, cel mic nici nu a vrut să se atingă de spanac.
4. Paste cu spanac, riccota și roșii cherry
Combinația ideală, după mine:
- usturoi
- brânză
- roșii.
Toate adunate în cea mai rapidă, simplă și baby-friendly rețetă de paste.
5. Tartă cu spanac, ciuperci și brie
O tartă potrivită pentru copiii peste vârsta de 1 an, numai bună de pregătit în avans atunci când aștepți musafirii.
6. Clătite de spanac umplute cu ciuperci și smântână
Aceste clătite sunt extrem de sățioase și pline de nutrienți. În plus, faptul că spanacul este încorporat în aluatul acestora echilibrează perfect gustul umpluturii de ciuperci.
7. Ravioli cu spanac și riccota cu sos de roșii și busuioc
Știu, știu, cine mai are răbdare și vreme să facă paste proaspete în casă!?
Într-adevăr este o provocare, dar, crede-mă, chiar merită!
Eu una am privit-o ca pe o adevărată recreere, asta poate fiindcă mi-am închipuit pentru câteva clipe că sunt în Italia.
Apoi, faptul că le-am făcut de la zero, cu ingrediente proaspete și că cel mic le-a putut prinde și molfăi cu poftă, a fost de neprețuit.
8. Pâine în 3 culori, cu spanac, morcovi și semințe
Dacă ai un copil fan pâine (cum este al meu), îți recomand să încerci varianta asta. Măcar știi că înfulecă și niște legume pe lângă tot aluatul pufos după care se dă în vânt.
Și aici nu vorbesc de a-l păcăli și de a-i ascunde ingrediente în măncare. Nu! Spune-i din start ce conține și la ce îl ajută.
Oricum o va mânca, te asigur!
9. Tartă cu ricotta și spanac
Tartele sunt salvarea mea când vine vorba de preparat ceva în avans, pentru petreceri, picnicuri, musafiri sau luat la drum. Din tarta asta pot mânca linistiți până și bebelușii proaspăt autodiversificați.
10. Paste cu cel mai bun pesto făcut în casă
Deși rețeta clasică de pesto se face cu busuioc, acesta poate fi înlocuit cu succes de spanac. Iese chiar mai interesant.
Dacă ai încercat una din aceste 10 rețete cu spanac pentru bebeluși, copii și întreaga familie, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos.
De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.