Brioșe cu dovleac și scorțișoară
De multe ori atunci când faci dovleac copt la cuptor, rămâi cu o bună parte din el. După ce se răcește nu mai merge servit ca atare.
De multe ori atunci când faci dovleac copt la cuptor, rămâi cu o bună parte din el. După ce se răcește nu mai merge servit ca atare.
Tortilla de patatas sau Tortilla espanola este un fel de omletă consumată frecvent în Spania, caldă sau rece, indiferent de momentul zilei (mic dejun, prânz, cină, gustare).
Această rețetă, pe cât e de simplă, pe atât e de arătoasă și haioasă. E ideală atât pentru micuții ce abia au dat startul autodiversificării, datorită formei ușor de gestionat și conținutului acestor rulouri
Spre deosebire de binecunoscuta zacuscă, această pastă tartinabilă, fină, se prepară mult mai repede și e mult mai versatilă.
Dacă deja ai încercat pancakes-urile clasice cu banane, cu siguranță îți vor plăcea și cele cu sfeclă.
Dacă vrei niște chifle pufoase și fragede, numai bune de servit la micul dejun sau pentru un sandviș la prânz, rețeta aceasta te va face să uiți de cele din magazin.
Pancakes-urile sau clătitele americane sunt printre preferatele celor mici. Asta datorită texturii lor pufoase la interior și ușor crocante la exterior.
Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Read More