Am făcut o adevărată pasiune pentru acestă tarta rustica cu mere si merisoare. De fapt, de când am descoperit farmecul tartelor rustice în general, numai așa le prepar.
E mult mai simplu decât în varianta clasică.
Acum ceva vreme, de ziua soțului meu, a trebuit să pregătesc ceva bun, dar mare cât o tarla, de dus la birou.
Tarta asta a fost soluția ideală.
Am asortat-o cu niște înghețată și toată lumea a fost fericită.
Am mai repetat figura când am avut musafiri (părinți și copii mici), sau, pur și simplu, când voiam o gustare de weekend, de luat în parc sau de savurat acasă alături de frișcă (fără zahăr).
Tartele rustice sunt mai rapide, mai puțin migăloase și, după mine, mult mai arătoase decât celelalte.
Să-ți explic…
Pur și simplu întinzi aluatul (care, apropo, se poate face cu 2 zile în avans dacă vrei), direct pe hârtia de copt (pentru varianta ultra-rapidă), îl transferi în tavă, răstorni umplutra în mijlocul lui, îl pliezi cum îți place sau poți și-i dai drumul în cuptor.
Easy-peasy!
Ce-mi place mie cel mai mult la tartele rustice este că:
- n-ai nevoie de o formă specială pentru tarte (poți folosi direct tava cuptorului)
- ai libertatea să faci tarta cât de mare vrei
- poți să-i dai ce formă dorești (pătrată, rotundă, dreptunghiulară, etc)
- ai posibilitatea să prepari mai multe tarte mici, cum sunt aceste mini tartele cu vișine și mere .
Ca să nu mai spun că aluatul, nefiind îndulcit, poate servi drept bază și pentru tartele sărate, cum este tarta rustică de vinete, roșii, ardei și brânză de capră.
Tips & tricks
- dacă faci aluatul în avans, înainte de-al folosi, scoate-l cu o oră mai devreme din frigider, pentru a-l putea întinde cu ușurință
- dacă preferi tartele mai dulci și copilul tău are vârsta mai mare de 2 ani, poți adăuga câteva curmale măcinate sau stafide în umplutură. O altă variantă ar fi să picuri puțină miere pe deasupra înante de a o servi.
- dacă aluatul se sfarmă când încerci să-l întinzi, înseamnă că e nevoie de puțină apă în plus în compoziția sa
Dacă vrei și tu să pregătești această tarta rustica cu mere si merisoare găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.
Timp preparare: 40 min
Dimensiune vas: tavă cuptor 38 cm x 45 cm
Timp coacere: 35-40 min
Timp răcire aluat: 30 min
Număr porții: 10 felii
INGREDIENTE
Pentru aluat:
- 300 g făină tip 000 sau tip 650
- 150 g unt rece
- 2 gălbenuși de ou
- 3-4 linguri apă rece
Pentru umplutură:
- 10 mere
- 150 g merișoare proaspete sau congelate
- 1 lingură făină
- 1 linguriță scorțișoară măcinată
- 1 gălbenuș de ou (pentru crustă)
- fulgi de migdale (pentru decor)
MOD DE PREPARARE
PASUL 1
Pentru a face baza, frământă cu vârful degetelor făina împreună cu untul rece tăiat cubulețe, până obții o compoziție asemănătoare fărâmiturilor de pâine.
PASUL 2
Adaugă gălbenușul și apa și încorporează până aluatul devine lipicios și poți forma din el o bilă.
Aplatizează bila, învelește-o într-o folie alimentară și pune-l în în frigider timp de 30 minute, până prepari umplutura (sau peste noapte, dacă faci tarta în avans).
Acest lucru îl va face chiar mai fraged.
PASUL 3
Pentru a face umplutura, spală, curăță merele de coajă, taie-le pe din două, scoate sâmburii și apoi taie-le felii subtiri de aproximativ 3-5 mm grosime.
PASUL 4
Într-un bol încăpător amestecă merele cu făina și scorțișoara.
PASUL 5
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade fără ventilator.
PASUL 6
Scoate aluatul din frigider și așează-l pe suprafața de lucru pe care ai împrăștiat făină mai întâi.
Apoi întinde-l cu ajutorul unui sucitor, până capătă o grosime de aproximativ 3 mm.
Forma acestuia nu trebuie să fie foarte definită.
Poți întinde aluatul direct pe foaia de copt pe care să o transferi direct în tavă.
PASUL 7
După ce ai transferat foaia de aluat în tavă, umple-o cu merele, lăsând o margine de 3-4 cm liberă.
PASUL 8
Pliază marginile spre interior, suprapunând secțiunile din aluat astfel încât să previi scurgerea umpluturii din interior.
PASUL 9
Presară merișoarele pe deasupra. Pentru a căpăta culoarea aurie la coacere, îmbracă crusta în gălbenuș de ou, cu ajutorul unei pensule de patiserie, apoi presară fulgii de migdale pe deasupra.
PASUL 10
Coace tarta timp de 35-40 de minute la 180 de grade fără ventilator.
Servește-o caldă sau la temperatura camerei alături de înghețată de casă (fără zahăr) sau frișcă naturală din smântână (fără zahăr).
Dacă ai încercat această tarta rustica cu mere si merisoare, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.