Brioșe cu broccoli, nucă și parmezan

Cel mai surprinzător lucru la aceste briose cu broccoli, nuca si parmezan este faptul că au câte o floretă de broccoli cuibărită în fiecare din ele.

Nu știu cum este la alții dar eu sunt înnebunită după broccoli, la fel și piticul.

Când am început autodiversificarea mânca floretele de broccoli fierte, simplu, la abur. Mai nou îl preferă doar în preparate de tot felul, cum ar fi tarta cu somon si broccoli, tagliatelle cu sos de avocado si broccoli, salata caldă de curcan, broccoli, cartofi și păstăi,bulete de broccoli si parmezan.

Aceste brioșe cu nucă și parmezan pot fi incluse în meniul petrecerilor pentru copii, ca aperitiv sau gustare.

Le-am facut prima data pentru botezul bebelușei unei prietene dragi mie. M-a rugat ca, în loc de cadou de botez, să o ajut mai bine cu prepararea meniului pentru cei mici. Era prin luna mai, masa se servea în aer liber, așa că trebuia să mă gândesc la niște variante ușor de transportat, nu foarte perisabile, care se pot face în avans (măcar cu o zi).

Așa că, pe lângă brioșe cu spanac și brânză de capră, brioșe cu cireșe, paste cu pesto făcut în casă și cheesecake cu căpșune, am făcut și aceste brioșe cu broccoli, parmezan și nuci. Au ieșit toate foarte bine toate și masa copiilor arata foarte drăguț, dar despre asta promit să scriu un articol separat.

Până atunci, dacă vrei și tu să pregătești aceste briose cu broccoli, nuca si parmezan găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos

Timp preparare:
30 min
Timp coacere:
30 – 35 min
Număr porții:
6 buc.
Dimensiune vas:
18 x 30 cm (cauciuc)

Ingrediente

  • 3 oua100 g faina tip 650
  • 50 g parmezan
  • 12 florete de broccoli
  • 50 g nucă măcinată
  • 1/3 nucșoară măcinată
  • 7 g praf de copt (opțional)
  • 1/3 linguriță sare (doar peste vârsta de 1 an)
Mod de preparare

PASUL 1
Preîncălzește cuptorul la 170 de grade.

PASUL 2
Pune la fiert în apă clocotită, timp de 3 minute floretele de broccoli. Clătește-le în apă rece pentru a opri procesul de fierbere și lasă-le deoparte într-o sită, să se scurgă.

PASUL 3
Pentru a face aluatul, separă albușurile de gălbenușuri și bate albușurile spumă cu ajutorul unui mixer (cel pe care îl folosesc eu este acesta). Adaugă rând pe rând gălbenușurile, apoi cerne ușor făina, în ploaie.

PASUL 4
Mărunțește grosier șase din cele 12 florete de broccoli.

PASUL 5
Cu ajutorul unei spatule (eu folosesc una din silicon, similară cu aceasta), înglobează în aluat parmezanul ras, nuca măcinată și broccoli mărunțit. Adaugă sarea și nucșoara măcinată apoi amestecă ușor, cu mișcări lente, de jos în sus, pentru a păstra compoziția cât mai pufoasă și aerată.

PASUL 6
Pune câte o lingură de aluat în formele pentru brioșe apoi plasează câte o floretă din cele 6 rămase în fiecare dintre forme și completează cu aluat. Am folosit o tavă de silicon ca cea de aici. Prefer formele individuale sau tăvile de silicon, în locul celor metalice. Cele metalice trebuie tapetate cu forme de hărtie de copt. Hârtia se desprinde destul de greu de pe brioșă, după coacere și de cele mai multe ori rămâne o bună parte din compozitie lipită de ea. În schimb, din cele de silicon, forma brioșei iese perfectă.

PASUL 7
Coace briosele la 170 de grade fără ventilator, timp de 30-35 de minute sau până se rumenesc ușor.

Dacă ai încercat acestă rețetă de briose cu broccoli, nuca si parmezan, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

Related posts

Cea mai bună rețetă de guacamole

Salată de rădăcinoase coapte, cu feta și vinegretă clasică

Cheesecake cu mango, zmeură și rodie

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Read More