Ciorbă de ștevie, lobodă, dovlecel, roșii și tarhon

de admin
0 comentariu

Această ciorbă de ștevie, lobodă, dovlecel roșii și tarhon ne-a întrecut pur și simplu așteptările.

Cum am pus-o pe masă, am sorbit din ea de ziceai că era ceva preparat culinar de mare rafinament.

Este dulce-acrișoară, extrem de aromată și fresh. Ca să nu mai spun ca se prepară extrem de repede.

Când eram copil nu prea-mi placeau supele și ciorbele, deși mama și bunicile mele erau extrem de pricepute în bucătărie și le faceau delicioase.

Dacă în trecut ciorba era un soi de rău necesar pentru mine, pe care ai mei insistau să-l mănânc, în ziua de azi, e cel mai reconfortant preparat care există, mai ales dacă-i făcut de mama.

Eu sunt din Ardeal și, până să mă mut în București la 18 ani, n-am dat importanță șteviei și lobodei.

La capitolul verzituri, îmi amintesc supa de urzici sau pe cea de salată și gustul pregnant de tarhon din supe și ciorbe în general.

Până anul ăsta am zis ca n-aveam nimic de pierdut dacă nu profitam de frunzele astea ce populează primele piețele din capitală, prin urmare, nu le cumpăram niciodată.

Apoi, a venit peste noi pandemia de covid-19 …

În perioada izolării, din dorința de a ne limita ieșirile la cumpărături și de a susține agricultura românească, am comandat fructe și legume de sezon de la producătorii locali.

Printre alte bunătăți am primit și frunzele astea deliciose pe care am ajuns să consumăm săptămânal, în diverse preparate.

Sincer, prima dată nici n-am știut cu ce se mănâncă (la propriu) ștevia și loboda sau ce gust au, cu ce le pot combina.

Apoi, am făcut un risotto cu stevie și lobodă, care m-a dat pe spate.

Am mâncat din el ca apucații.

Apoi niște paste cu pesto de ștevie și lobodă și apoi ciorba asta din care a mâncat până și copilul cu o poftă de nedescris. Nici n-am apucat bine să ne așezăm la masă ca el a și dat gata jumătate din farfurie.

Mami, asta nu e ciorbă, e salată lichidă.

Nu degeaba răsar singure, fără a fi cultivate, verdețurile astea printre primele primăvara și cresc nestingherite, fie prin grădinile de la sat, fie pe pășunile de la deal și munte.

Au un rol foarte important în alimentație.

Consumul lor ajută la:

  • combaterea anemiei si energizarea organismului, după lâncezeala specifică anotimpului rece
  • scăderea nivelul zahărului în sânge, datorită glicozidelor, care nu sunt metabolizate de organism
  • reducerea poftei de dulce
  • combaterea oboselii fizice și psihice
  • susținerea digestie, protejarea colonului
  • eliminarea lichidelor în exces
  • susținerea imunității (loboda conține de 2 ori mai mută vitamina C decât lămâia)

Oficial, ștevia și loboda au ajuns verziturile noastre preferate.

Ce spanac, rucola și mangold?

Bun venit celor mai subestimate frunze de până acum.

Dacă vrei și tu să pregătești această ciorbă de ștevie, lobodă, dovlecel, roșii și tarhon găsești ingredientele și pașii pe care trebuie să îi urmezi mai jos.

Timp preparare: 35 min

Dimensiune vas: oală inox capacitate 4 l.

Număr porții: 4-5

INGREDIENTE

  • 1 ceapă mare albă
  • 1 cartof mare (de preferat cartof nou – fierbe mai repede)
  • 2-3 legături ștevie (aprox. 15-20 frunze)
  • 2 legături lobodă (aprox. 10 rămurele)
  • 1 dovlecel mic
  • 3 fire usturoi verde
  • 400 g roșii tăiate cubulețe (sau conservă roșii sau bulion)
  • 300 ml apă
  • 1 legătură frunze de tarhon proaspăt (sau două legături pentru un gust mai intens)
  • 1 linguriță sare roz de Hymalaya (doar peste vârsta de 1 an)

MOD DE PREPARARE

PASUL 1
Pune oala pe foc cu puțină apă (cât să acoperi fundul oalei) și ulei de măsline, adaugă ceapa tăiată mărunt și las-o 3-5 min, la foc mic, până devine ușor transparentă, apoi pune cartoful tăiat mărunt, amestecă și lasă totul sub capac încă 5 minute.

PASUL 2

Spală ștevia și loboda bine, taie-le grosier, inclusiv tulpinile (se vor înmuia la fierbere) și pune-le în oală, alături de cartofi și ceapă, apoi așează un capac peste ele și lasă-le 5 minute pe foc mediu, până scad.

PASUL 3

Spală, curăță și taie mărunt usturoiul și dovlecelul, pune-le în oală și amestecă.

PASUL 4

Toarnă roșiile peste legume împreună cu 300 ml apă, pune capacul și lasă totul pe foc mare, aproximativ 5-10 minute, până încep să fiarbă și apucă să dea un clocot.

PASUL 5

Adaugă tarhonul tăiat mărunt și oprește focul.

Servește imediat.

Dacă ai încercat acestă ciorbă de ștevie, lobodă, dovlecel, roșii și tarhon, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

Lasa un comentariu

ARTICOLE SIMILARE

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy