ceapa verde

Mini-omlete la cuptor în 4 feluri

Mini omletele la cuptor sunt excelente pentru începutul autodiversificării deoarece sunt ușor de gestionat de cei mici, se pot combina tot soiul de ingrediente astfel încât cel mic să aibă de unde alege și constituie o masă completă. De fapt toată familia…

Read more

Gazpacho

Gazpacho, este o supă preparată cu legume (castraveti, ceapă, ardei) și fructe (roșii) crude și servită rece. Cum nu presupune fierbere, e numai bună în zilele toride de vară. Pe cît de rapid se face, pe atât este de gustoasă.

Read more

Tabouleh

Tabouleh, una din cele mai populare salate din Orientul Mijlociu și nu numai, este preparată în mod tradițional din pătrunjel tocat mărunt, roșii, mentă, bulgur și ceapă. De obicei se asezonează cu ulei de măsline, zeamă de lămâie și sare. Există însă o multitudine de variații ale acestui preparat. Unele rețete conțin usturoi, castravete proaspăt, ardei gras, rodie, porumb, iar în loc de bulgur se folosește couscous sau chiar quinoa.

Read more

Drob de miel baby-friendly

La noi în familie, cel mai bun drob de miel îl face mama mea. Prin urmare am adaptat rețeta ei, așa încât să poată fi servită și celor mici. Așa se face că drobul nostru este integral copt în cuptor, fără a căli ingredientele și nu conține sare ci multe condimente și verdeață.

Read more

Burgeri de vita la cuptor

E greu de egalat un burger de vită făcut în casă. Pentru a avea siguranța că ceea ce mănânci tu și membrii familiei tale, în special copiii, este făcut din ingrediente proaspete, fără adaosuri de conservanți, stabilizatori și potențatori de arome, cel mai bine e să faci cât mai multe preparate cu mâna ta, de la zero.

Read more

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Read More