10 soluții pentru purificarea aerului din interiorul casei tale

Ești în căutare de soluții pentru purificarea aerului din casă? Și eu! Din ce în ce mai mult în ultima vreme, deși, în urmă cu ceva timp, nici nu realizam cât de contaminat este acesta.

Indiferent dacă te afli în interior sau în aer liber, calitatea aerului pe care îl respiri poate avea un impact major asupra sănătății.

În special în București sunt zile în care aerul este aproape irespirabil.

Studiile arată o legătură clară între calitatea proastă a aerului și cancerul pulmonar, accidentele vasculare cerebrale și bolile de inimă.

De fapt, poluarea aerului provoacă 3,3 milioane de decese la nivel mondial în fiecare an, potrivit Harvard School of Public Health.

Cu toate acestea, aerul din interiorul casei este de obicei chiar mai poluat decât aerul din exterior, spune Agenția Americană pentru Protecția Mediului (EPA).

Iar cercetările arată că ne petrecem cea mai mare parte a timpului în interior, ceea ce înseamnă că este cu atât mai important să începem curățarea aerului din casele noastre.

Există o multitudine de motive pentru care aerul interior este poluat:

  • materialele de construcție, mobilierul și electronicele pot elibera poluanți mai mult sau mai puțin continuu, conform EPA;
  • fumatul;
  • curățarea sau renovarea casei pot elibera poluanți în mod intermitent;
  • aparatele care funcționează defectuos pot elibera niveluri potențial periculoase de poluanți în interior (motiv pentru care este atât de important să ai un detector de monoxid de carbon funcțional în casa ta);

Și dacă crezi că deodorantele de cameră curăța aerul, gândește-te din nou.

Genul acesta de deodorante nu sunt decât o altă formă de poluare a aerului din interior, deoarece eliberează substanțe chimice dăunătoare și anume compuși organici volatili.

Compușii organici volatili irită ochii, nasul și gâtul și provoacă dureri de cap, greață și leziuni la ficat, rinichi și sistemul nervos central. Unele dintre ele pot provoca cancer.(conform EPA)

Soluții pentru purificarea aerului din interiorul casei tale:

1. Aerisește cât mai des

Primul, cel mai simplu și mai ieftin lucru pe care îl poți face, pentru a îmbunătăți calitatea aerului din casa ta, este să deschizi ferestrele pentru doar 5 minute pe zi, pentru a atenua acumularea de poluanți nocivi și a împrospăta aerul din interior.

2. Înfrumusețează casa cu plantele potrivite

Există o serie de plante de interior care chiar asta fac, filtrează compușii organici volatili (COV) din aerul interior, îmbunătățind calitatea aerului.

De exemplu, unele plante sunt eficiente la reducerea benzenului, formaldehidei, monoxidului de carbon și xilenului.

Ficus Benjamin, Spatiphilium și Feriga sunt o parte din plantele cu acest rol.

Ca să fiu sigură că fac alegerile potrivite, ori de câte ori îmi cumpăr plante, mă consult cu prietena mea, Ana de la Idea Fiori, de unde mi le și achiziționez.

3. Folosește un difuzor pentru uleiuri esențiale

Unele uleiuri esențiale, cum ar fi uleiul de arbore de ceai (Tea Tree sau Melaleuca) sau cel de Lămâie, pot fi adăugate în soluțiile pentru curățarea suprafețelor dar și a aerului.

Uleiurile esențiale precum cel de eucalipt, de cuișoare și de rozmarin s-a dovedit că ajută la reducerea numărului de acarieni și a prafului din casă.

Nu trebuie decât să umpli difuzorul de arome cu apă, să adaugi câteva pcături din uleiul esențial dorit și să-l pornești.

Pe lângă faptul că încăperea va mirosi minunat, aerul va fi mai curat și veți respira mai ușor.

Află cum le poți folosi mai exact, citind și despre  Experiența mea cu uleiurile esențiale.

4. Lumânări din ceară de albine sau de soia

Ok, o să devin un pic stiințifică în cele ce urmează.

Știai că, motivul pentru care particulele plutesc în aerul din jurul nostru este pentru că sunt ioni încărcați pozitiv ?

Aerul este mai curat în pădure sau în apropierea unei cascade, de exemplu, deoarece natura creează ioni negativi, care se leagă de ionii pozitivi, determinându-i să fie mai grei și să cadă la sol.

Arzând lumânări pure, de ceară de albine sau de soia, se creează artificial acest fenomen la interior, curățând aerul din încăpere.

Dacă aprinzi orice fel de lumânare artificială vei avea un soi de funingine în aer.

Pentru a evita acest lucru, eu una am ales lumânările de la Cup & Candle sau Mimozen.

5. Utilizează soluții pentru curățenie non-toxice

Majoritatea soluțiilor de curățat cumpărate din magazin conțin substanțe chimice toxice care pot provoca iritații ale ochilor, nasului, gâtului și plămânilor.

Dacă totuși alegi să le folosești, cel puțin deschide ferestrele în timp ce o faci.

Ca o opțiune mai ecologică, îți poți face propriile produse de curățat pentru uz casnic folosind ingrediente precum oțet, bicarbonat de sodiu, suc de citrice sau uleiuri esențiale, ca în imaginea de mai sus.

6. Folosește un purificator de aer

Purificatoarele de aer pot fi un mod eficient de a reduce particulele nocive din aer. Noi avem Xiaomi 3H, care este  dotat cu filtre HEPA.

Acestea elimină de la păr, polen și praf, până la particule periculoase precum PM2.5, formaldehidele și 99.97% din particulele de praf mai mici de 0.3 microni.

De asemenea, aparatul are un ecran LED ecran pe care se afișează starea calității aerului înconjurător în timp real.

Dacă copilul tău are astm, poate merită să ai unul în camera lui sau în camera de zi.

Elimină particulele periculoase, elimină mirosurile neplăcute și împrospătează aerul.

Câteva modele mai jos:

7. Scapă de mucegai

Deși ador brânza cu mucegai, detest mucegaiul din casă.

Această ciupercă eliberează spori în aer care pot declanșa simptome de alergie.

Îi place să crească în locuri întunecate și umede, cum ar fi baia, spălătoria și subsolul.

Dacă vrei să scapi de mucegai în mod natural, poți folosi uleiul esențial de arbore de ceai.

Amestecă 10 ml de ulei esențial de arbore de ceai cu 500 ml apă și pulverizează soluția pe zona afectată, dar nu clăti.

Uleiul de arbore de ceai are un miros puternic, care se va disipa în câteva zile.

8. Aerisește mobilierul nou sau cumpără mobilier din materiale non-toxice

Compușii organici volatili (COV) sunt substanțe chimice care persistă în aer și sunt peste tot în casele noastre.

COV-uri cum ar fi tolulenul și benzenul se găsesc în lucruri precum lipiciul, vopselele, țesăturile, materialele de construcție și multe altele.

Când îți cumperi o canapea nouă sau un fotoliu, emisiile de  COV sunt mai mari la început și apoi vor scădea.

Pentru a reduce daunele aduse aerului interior, aerisește cât mai mult posibil încăperile, pentru a permite COV-urilor să iasă.

Dacă poți, păstrează mobilierul nou în garaj, o săptămână sau măcar ține ferestrele din acea cameră deschise în cea mai mare parte a zilei pentru primele luni.

Dacă totuși vrei să fii sigură că nu te expui unor astfel de substanțe, optează pentru mobilier din lemn masiv, natur sau vopsit cu vopsea pe bază de apă, non-toxică.

Ți-i recomand pe cei de la Peștele Fierastrău, pentru mobilier unicat, făcut la comandă.

9. Folosește un aparat de aer condiționat cu filtru antibacterian

Acest aparat de aer condiționat cu filtru antibacterian are inclusiv o funcție antifungică pentru a preveni creșterea ciupercilor și a bacteriilor dăunatoare și pentru a menține un mediu sănătos și plăcut.

Filtrul lavabil elimină praful, purificând aerul și minimizând mirosurile și alergenii.

Există și aparate de aer condiționat cu funcție de super ionizare, cum este acest aparat Heinner Obsidian 12000 BTU, dotat cu ionizator care elibereaza ioni negativi și pozitivi la interior, prin care se realizează curățarea aerului și diminuarea mirosurilor neplăcute.

Mai mult de atât, funcția de super ionizare ajută la absorbția prafului, polenului și a altor particule mici generatoare de diverse alergii.

10. Îndepărtează cât mai des praful de pe pardoseală

Este incredibil cât praf se adună de la o zi la alta pe jos.

Copiii noștri sunt cei mai expuși, deoarece se joacă la nivelul pardoselii în 80% din timp.

Și, pentru că nimeni nu are timp de dat cu aspiratorul zilnic, mi-am achiziționat un roboțel care aspiră singur.

Își face harta apartamentului și se duce de colo-colo, ocolind obiectele și aspirând tot praful din casă.

Se poate seta de pe telefon, are propria lui aplicație, corelată și cu alte dispozitive Xiaomi, cum ar fi trotineta electrică sau purificatorul.

Noi îl lăsăm singur în casă să își facă treaba și plecăm afară la joacă.

După aproximativ 40 de minute suntem anunțați că și-a terminat treaba.

Îl poți seta în ce încăperi să facă curat, ce zone să ocolească, de câte ori să aspire în același loc și multe altele.

Robotul care aspiră singur a fost una dintre cele mai bune investiții făcute în ultimul an și-l recomand oricui are copii și/sau animale de companie.

Dacă ai încercat una sau mai multe din sugestiile de mai sus, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

Related posts

Cum îi convingem pe cei mici să mănânce sănătos, cu ajutorul cărților de activități educative și nu numai (P)

Produse din gospodărie – cum se poate trăi la sat crescând legume, fructe și doi copii

Cum depozităm legumele și fructele ca să se păstreze cât mai mult timp

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Read More