Paste cu ton, anșoa, capere și măsline

de admin
0 comentariu

Aceste paste cu ton, anșoa, capere și măsline și-au găsit un loc de cinste în meniul nostru săptămânal. Mai știi faimoasele tagliatelle cu sos de avocado și broccoli? Ei bine cred că au fost detronate din clasament. La cum se combină aromele între ele, nici nu mă mir. În plus, se prepară în 15 minute, ceea ce înseamnă că sunt perfecte pentru un prânz sau o cină rapidă.

Ca să nu mai spun că rețeta este inspirată de faimoasele paste alla puttanesca, a căror poveste (sau legendă), oricât de nepotrivită ar părea spusă tocmai aici, mi se pare mult prea savuroasă să o țin doar pentru mine.

Se pare că aceste paste erau preparate în trecut, în Napoli, de către prostituate, la întoarcerea marinarilor osteniți de pe mare, ca să le dea putere înaintea unei nopți pline de pasiune.

Și cum, uneori nopțile pline de pasiune aduc și copii, să trecem la…

Beneficiile consumului de ton pentru cei mici

Peștele este considerat ca fiind foarte important într-o alimentație echilibrată. Tonul este plin de nutrienți, cum ar fi omega 3 și acizi grași, atât de necesari corpului pentru creștere. Omega 3 ajută la dezvoltarea creierului iar acizii grași la protejează inima.

Potențiale riscuri

Există o serie de precauții când vine vorba de copii mici și femei însărcinate, fiindcă tonul este renumit și pentru conținutul de mercur.

Mercurul este o neurotoxină care poate afecta creierul și sistemul nervos. De regulă, peștii mici ca sardinele sau anchois, conțin mai puțin mercur decât cei mari (pește spadă, rechin, macrou)

Trebuie să știi că există mai multe tipuri de ton, unele cu un conținut mai ridicat de mercur decât altele. Tonul alb (Albacore) de exemplu are mai mult mercur spre deosebire de tonul din specia Skipjack.

Cum alegi tonul

Când cumperi ton proaspăt orientează-te spre:

  • pești medii spre mici, fiindcă cu cât peștele este de dimensiuni mai mari, cu atât va acumula mai mult mercur
  • ton de captură
  • pește proaspăt, ferm, umed, de culoare uniformă. Dacă este uscat sau are marginile maronii cel mai probabil nu este proaspăt. În plus, ar trebui să simți un ușor iz de ocean și nu un miros foarte puternic de pește.

Dacă alegi ton la conservă, alege conserve care nu sunt bombate, ruginite, lovite și uită-te atent pe etichetă la:

  • zona din care a fost pescuit
  • specia de pește (ar fi bine să fie Skipjack sau light tuna)
  • conținutul de aditivi, potențatori sau conservanți. O conservă bună de pește trebuie să conțină doar apă, sare și ton
  • certificări (MSC)

De la ce vârstă pot copiii să consume ton

Conform recomandărilor oficiale, tonul se poate introduce încă de la 6 luni, atâta timp cât este ales respectând regulile de mai sus și servit conform recomandărilor de mai jos

  • între 6 și 12 luni – 1 porție/săptămână – ton proaspăt (1 porție = 30g)
  • între 1 și 5 ani -2 porții/săptămână – ton proaspăt sau în conservă (1 porție=70 g)

Dacă vrei și tu să pregătești această rețetă de paste cu ton, anșoa, capere și măsline, găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.

Timp preparare:
15 min
Număr porții:
2 adulți și un copil
Dimensiune vas:
tigaie antiaderentă 25cm diametru (pt.sos)
oală inox capacitate 4 l (pt. fiert paste)

 

  • 250 g spaghete, tagliatele sau linguine
  • 5-6 fileuri de anșoa *
  • 1 ceapă
  • 400 ml bulion sau sos de roșii făcut în casă
  • 200 g ton prospăt sau în conservă **
  • 2-3 căței de usturoi
  • frunze proaspete de busuioc
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 6 roșii cherry
  • o lingură capere *
  • 50 g măsline negre *
  • 1/2 linguriță fulgi de ardei iute (opțional)
  • parmezan ras *

Notă:

* Dacă vrei să servești pastele bebelușului tău (6-12 luni), renunță la capere, anșoa, măsline și parmezan. Conțin sare, care este interzisă sub vârsta de 1 an.

De asemenea, peste vârsta de 1 an, dacă măslinele sunt prea sărate, pot fi lăsate la desărat peste noapte într-un bol cu apă.

Parmezanul este oricum opțional, fiindcă rețeta clasică de paste alla puttanesca se servește fără orice fel de brânză.

** între 6 și 12 luni – ton proaspăt (1 porție= 30g), iar între 1 și 5 ani –  ton proaspăt sau în conservă. (1 porție=70 g)

Mod de preparare

PASUL 1
Pune apa pentru paste la fiert în oala de 4 l. Când clocotește, adaugă pastele.

PASUL 2

Până fierb pastele, pune fileurile de anșoa împreună cu ceapa tăiată mărunt în tigaia antiaderentă pe foc mic, timp de 1-2 minute, amestecând din când în când.

PASUL 3

Adaugă tonul și după alte 2 minute toarnă sosul de roșii, amestecă și mai lasă 3 minute.

PASUL 4

În cele din urmă pune măslinele, caperele, oregano și usturoiul pisat și lasă totul pe foc până sunt gata de fiert pastele, adică vreo 5 minute.

PASUL 5

După ce au fiert pastele scurge bine apa de pe ele, transferă-le în tigaie, peste sos, pune roșiile și uleiul de măsline, amestecă și lasă aromele să se combine și să pătrundă în paste pentru 1 minut.

PASUL 6

Presară câteva frunze de busuioc și parmezan răzuit și servește-le imediat.

Paste cu ton, anșoa, capere și măsline

Dacă ai încercat aceaste paste cu ton, anșoa, capere și măsline, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

Lasa un comentariu

ARTICOLE SIMILARE

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy